PFA 2019 sau SRL, norma de venit, inchidere PFA, taxe, angajati, case de marcat

In acest articol vom raspunde mai multor intrebari pe care si le pun detinatorii de PFA-uri.

 

Inchidere PFA 2019

 

Nenumărate dezbateri se iscă în privința temeiurilor și a modalităților de lichidare a unui PFA, asfel, am ales drept punct de referință pentru a le dezvola, cele trei situații în care se poate afla oricare dintre profesioniștii ce aleg ca și formă de organizare această entitate.

Prin urmare, conform Art. 21. (1) PFA își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele cazuri: prin decesul titularului PFA; prin voința titularului PFA; la cererea persoanei prejudiciate ca efect al unei înmatriculări.

Decesul titularului atrage automat și radierea din registrul comerțului a PFA-ului, fiind un eveniment ce nu depinde de voința acestuia, următoarele două cazuri aduc în discuție voința titularului și a terților interesați.

Astfel, punctual final al Art. 21.(1) face vorbire despre radierea PFA-ului la cererea persoanei care suferă un prejudiciu, temeiul este dezvoltat pe larg în Art.25 (1), din Legea nr.26/1990, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ce efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se soliciă radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului.

pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe

Inchidere PFA 2019

 

Sub aspectul procedurii prin care se solicit radierea, persoana ce a suferit un prejudiciu se conformează următoarelor etape: cererea se depune și se menționeză în registru comerțului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. În termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerțului înaintează cererea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ, tribunalului din acel județ.

Tribunalul se pronunță asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerțului și a comerciantului.

Hotărârea judecătorească de soluționare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunțare, pentru părțile prezente, și de la comunicare, pentru părțile lipsă.

Oficiul registrului comerțului va efectua radierea și va publica hotărârea judecătorească definitivă în Montorul Oficial al României, Partea aIV a, pe cheltuiala părții care a introdus cererea. În acest scop, instanța va comunica oficiului regisitrului comerțului hotărârea judecătorească, în copie legalizată, cu mențiunea rămânerii definitive.

pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe

Inchidere PFA 2019

 

Recursul în Interesul Legii pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție arată că:” Cererea de radiere a unei înmatriculări sau mențiuni din registrul comerțului este admisibilă numai în condițiile în care persoana fizică ori juridică, ce se consider prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau ca urmare a efectuării unei mențiuni în registrul comerțului, face dovada existenței anterioare a unei horărâri judecătorești definitive prin care au fost modificate, în tot sau în parte, ori au fost anulate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicit, dacă prin acea hotărâre nu s-a dispus menționarea ei în regsitrul comerțului”.

Persoanele ce solicit radierea PFA vor fi nevoite să însoțească cererea de radiere, cu înscrisurile doveditoare certificate pentru conformitate cu originalul.Dosarul constituit se depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul profesional, personal sau prin reprezentant convențional (avocat sau consilier juridic).

Un alt aspect pe care îl aduce în discuție O.U.G. nr. 44/2008, mai exact Art. 16.(1), spune că: ”PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN”. Prin urmare aceasta este o normă imperativă a legii de la care nu pot exista derogări.

Această prevedere legală prezintă interes datorită nenumaratelor cazuri ce au fost întâlnite, începând din 18 martie 2019, persoanele fizice autorizate (PFA) și întreprinderile individuale (II) cu mai multe coduri de activități economice (CAEN) decât prevede legea (schimbată din 2017) au fost radiate din oficiu de catre Registrul Comerțului. Pentru entitățile vizate care nu au aflat de pericolul radierii înainte, ci ulterior, asta a însemnat blocarea temporară a activității.

Unica alternativă pe care au avut-o cei radiați a fost reînregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), mai exact constituirea unui nou P.F.A.

pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe

Inchidere PFA 2019

 

În 2017 a apărut o lege care a limitat numărul de clase de activități la cinci pentru PFA-uri și la zece pentru II-uri. Legea nr. 182/2016, cea care a venit cu aceste limite, nu a ajuns să afecteze direct aceste entități deja înregistrate la Registrul Comerțului cu mai multe CAEN-uri decât anul acesta, în martie, când cele care nu respectau limitele au fost radiate.

În ianuarie, Registrul Comerțului a anunțat că, din 18 martie, PFA-urile și II-urile care nu și-au modificat numărul de CAEN-uri vor fi radiate din oficiu. Mai mult, ONRC a publicat și listele pe județe cu cei care riscă radierea. Potrivit Legii nr. 182/2016, ONRC și-a îndeplinit îndatoririle: a anunțat cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului listele cu cei care depășeau numărul de CAEN-uri prevăzut de lege și au radiat din oficiu, în 60 de zile de la împlinirea termenului, entitățile ce nu s-au conformat prevederilor legale.

pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe

PFA 2019 – Norma de venit

 

Norma de venit:

PFA datorează la bugetul de stat următoarele taxe:

-impozit pe venit(10%)- stabilit în sistem real (10% din venitul net calculate ca diferența între veniturile brute și cheltuielile deductibile) sau norma de venit (10% din noma de venit publicată pentru activitatea pentru care există autorizare);

-CAS (25%) – dacă persoana fizică autorizată obține pe parcursul unui an un venit net mai mare de 12 salarii minime brute pe economie ( plafon 2018- 22.800 lei; plafon 2019-24.960 lei);

-CASS (10%)- dacă persoana fizică autorizată obține pe parcursul unui an un venit net mai mare de 12 salarii minime brute pe economie ( plafon 2018- 22.800 lei, plafon 2019-24.960 lei)

pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-taxe

PFA 2019 – Este necesară casă de marcat?

Da. Orice încasare pe care o efectuezi trebuie să fie ținută într-o evidență contabilă.
Pentru activitatea/serviciul pe care îl prestezi, primești o remunerație, anume costul pe
care tu îl stabiliești. Casa de marcat îți eliberează bonul fiscal, prin el justifici faptul că ai
prestat acel serviciu.
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa

Ca programator, ce este mai avantajos, PFA normă pe venit, PFA sistem real sau microîntreprindere?

Depinde de situație, dacă vei avea un singur client, adică un contract de colaborare cu o
societate, varianta SRL ar fi recomandată. Dacă optați pentru varianta SRL , nu vreți
asigurare la pensie și lucrați singur, nu plătiți contribuțiile sociale lunare aferente
salariului minim.
Însă, depinde de nivelul pregătirii profesionale, în sensul că, un
programator cu studii superioare are un salariu minim de 2.350 lei- contribuții lunare de
937+53 lei; sau dacă nu are studii superioare, salariul minim este de 2.080 lei-
contribuțiile lunare sunt de 817+47.
Ca PFA , indiferent de situație contribuțiile lunare se plătesc la nivel de 2.080 lei.
Ca SRL fără salariați are impozit micro 3% din total venituri, indiferent dacă a încasat
sau nu factură, impozit dividende 5%
Ca SRL cu salariați va plăti contribuțiile lunare aferente salariilor+impozit venit de 1%
din total venituri
ÎncazulPFAeuconsidercăsistemulrealesteovariantădeluatînconsiderare,din
punctul de vedere al taxelor pe care le datorează anual bugetului de stat.
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa

Care este diferența între un plătitor de TVA și un neplătitor de TVA?

Atunci cand se înființează un SRL microîntreprindere, orice societate este neplătitoare de
TVA.
Plătitoare devine după ce depășește plafonul de 300.00 lei, cifră de afaceri sau la cerere,
adică este o opțiune a sa. Dar dacă alege să devină plătitor de TVA trebuie să facă dovada
că desfășoară activitate la sediu și că are contract de colaborare cu un expert contabil sau
cu o firmă de contabilitate.
Dezavantajul faptul că sunteți neplătitor de TVA, constă în faptul că nu poti deduce TVA
de pe facturile primite/achizitionate, dar emite facturi fără să adauge TVA și are grijă ca
în preț să includă și TVA de la achiziție, adică să își recupereze banii de la client, nu de la
stat.
Acum, un alt aspect pe care trebuie să îl aavem în vedere , este specificul activității, mai
exact, dacă intervin achiziții/ livrări cu UE, trebuie ca înainte să obțină un cod de TVA
special pentru tranzacții cu UE .
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa

Dacă ești PFA normă de venit și banii îți intra într-un cont bancar deschis pe PFA, pot să folosesc acel card zi de zi, având în vedere că dările la stat sunt fixe?

1
În primul rând, înainte de toate, trebuie să spcificăm faptul că fiecare formă de organizare
PFA/IFF/SRL are în mod obligatoriu un cont deschis în bancă. Reprezentantul și
administratorul contului sunteți dumnavoastră sau o altă persoană ce poate deține acestă
calitate. Orice venit ce se regăsește în contul PFA trebuie justificat, automat și orice
cheltuială pe care o efectuați cu acel card.
Dacă efectuați cheltuieli ce țin de administrarea PFA, sau ce au legătură cu domeniul de
activitate, sau pentru protocol, motorina etc, puteți folosi cardul zilnic. Pe bonuri sau facturi
veți specifica și CIF-ul PFA, astfel putând să justificați în contabilitate respectiva cheltuială.
Problema intervine, în momentul în care, zilnic vreți să folosiți cardul PFA-ului pentru
cheltuielile dumnevoastră persoanle, în cazul acesta, răspunsul este NU!!!
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa

La cine putem apela pentru a primi informațiile precise și clare despre firme? Avantaje și dezavantaje?

Pentru a primi consultanță juridică în privința alegerii uneia dintre formele care ar fi mai
avantajoasă pentru specificul activității pe care doriți să o desfășurați, puteți apela la
serviciile unui cabinet de avocatură, specializat în drept comercial.
Aceștia vă vor putea îndruma, asista și reprezenta interesele pe întreg parcursul. Și aici nu
vorbim doar despre înființarea unei societăți, ci luam în discuție și toate celelalte aspecte
și probleme ce survin în cursul derulării activității.
Acesta se va ocupa, de redactarea documentelor pe care instituțiile competente le solicită,
vă va reprezenta interesele în fața respectivelor instituții, va repzezenta intereseele
societății în relație cu unitatea bancară pe care o veți alege și vă va asigura, de faptul că
hotărârile pe care le veți lua în numele SRL sunt în confomitate cu prevederile legale.
Apoi, toate mențiunile –modificările- , sau conflictele pe care le veti face în cadrul SRL,
le veti putea soluționa tot cu ajutorul avocatului/juristului.
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa

Ce trebuie făcut până înființezi o firmă, ce faci după ce înființezi o firmă și care sunt pașii pentru a avea un echilibru și ce trebuie să avem în vedere?

Mai înainte de toate, ne asigurăm de faptul că, îndeplinim condițiile cerute de lege pentru
a deține un SRL, anume, nu avem fapte înscrise în cazierul fiscal.
Etapa preliminară-dacă este cazul- a obținerii avizelor pentru desfășurarea anumitor
activități, de la alte autorități publice ( cum este în cazul bonelor, instructorilor auto,
lucrător comercial).
Apoi, etapa de înregistrare, autorizare și înmatriculare a societății, etapă ce se desfășoară
la Registru Comerțului. Această etapă este stric legată și de o unitate bancară, pe care o
veți alege pentru a vă găzdui contul curent al societății.
După parcurgerea etapei înființării, ne adresăm ANAF- aici trebuie ca socitatea sa fie
luată în evidență și să îți achiziționeze registrul unic de inventar și plăți, și achiziționarea
și fiscalizarea casei de marcat!!!!-Recomandăm și colaborarea cu un contabil.
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa
pfa-2019-srl-norma-venit-inchidere-pfa

Există o formă de PFA la care nu avem nevoie de casă de marcat?

Pentru a-mi înființa PFA care sunt primii pași pe care trebuie să îi urmez? Îmi trebuie o
diplomă în domeniu? Activez în handmade.
Da, este necesar ca dumnevoastră să aveți o calificare în domeniul respectiv, o diplomă.
PFA vă autorizează să desfășurați activități comerciale în baza pregătirii profesionale pe
care o aveți.
De exemplu, dacă sunteți absolventă a unei facultăți de design vestimentar sau arte, vă
veți putea autoriza fără probleme în baza diplomei de licență.
Așadar, înainte de toate este necesară o calificare profesională.

Ce este mai avantajos între PFA și SRL ?Unde am de plătit mai puține taxe? Am nevoie de un venit constant? Dacă o lună nu am deloc profit, ce fac?

Depinde de domeniul de activitate pe care l-ati ales pentru afacerea dumnevoastră. Dacă
el este unul mai complex, consider că SRL este o variantă mai ofertantă. Dacă sunteți
debutant și aveți până în 35 de ani, puteți alege varianta unui SRL-D.
SRL vă dă posibilitatea să vă și asociați cu parteneri de afaceri, astfel, atât munca, cât și
beneficiile vor fi împărțite. Cât despre faptul că în anumite luni, nu realizați profit, în
mod cert contabilul pe care îl veți alege ca și colaborator, va avea soluția optimă.
Dacă, după mai multe luni, constatați că nu realizați profit, și totuși nu doriți să închideți
SRL , puteți facere o cerere prin care să vă susupendați activitatea.

Pot închide firma fără costuri adiționale? De câte ori pot deschide și închide o firmă?

Costurile sunt cele necesare pentru plata taxelor de publicare în Monitorul Oficial. Nu vă
pot spune o sumă exactă, deoarece aceasta variază în funcție de hotărârea AGA sau
decizia asociatului unic pe care le depuneți la Registrul Comerțului.
Cât despre costuri adiționale,Nu veți avea dacă, declarațiile către ANAF au fost depuse în
termen, și astfel nu sunt amenzi de achitat, nu au fost înscrise fapte în cazierul
dumnevoastra fiscal.
Dacă vorbim despre un SRL, acesta se poate înființa o singură dată și își încetează
existența în momentul radierii din registru, adică atunci când o închideți, tot o singură
data. Ulterior, puteți înființa un nou SRL.

Prevederi legale PFA 1019

Ce este Persoana Juridică conform prevederilor Codului Civil
Persoana Juridică- Dispoziții generale
Art. 187. Elementele constitutive. Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine
stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord
cu interesul general.(Prin scop se înțelege obiectivul urmărit, cauza ce ne determină să ne
aflăm în respectivul raport juridic. Scopul este ilicit atunci când este contrar legii și oridinii
publice, de asemenea, este ilicit si atunci când scopul pe care îl avem în vedere este doar
mijlocul prin care se eludează aplicarea normelor legale imperative. Scopul este imoral
când este contrar bunelor moravuri – conform art. 11 C. Civ nu se poate deroga prin
convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau
bunele moravuri).
Art. 188. Calitatea de persoană juridică. Sunt persoane juridice entitățile prevăjute de lege,
precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane
juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art. 187.
Art. 189. Categorii de persoane juridice. Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept
privat.
Art. 190. Persoana juridică de drept privat. Persoanele juridice de drept privat se pot
constitui, în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege.
Art. 193. Efectele personalității juridice. Persoana juridică participă în nume propriu la
circuitul civil și răspunde pentru obligațiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în
care prin lege s-ar dispune altfel.
Înființarea persoanei juridice
Art. 194. Modurile de înființare. 1.Persoana juridică se înființează:prin actul de înființare al
organului competent( în cazul nostru, SRL ia ființă prin rezoluția dispusă de către directorul
Registrului Comerțului competent, în baza hotărârii judecătorului delegat de către Tribunalul
în a cărui comptență teritorială se află respectivul Registru). Dacă prin lege nu se dispune
altfel, prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, după caz,
statutul acesteia.
Art. 195. Durata persoanei juridice. Persoana juridică se înființează pe durată nedeterminată,
dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.
Înregistrarea persoanei juridice
Art. 200. Înregistrarea persoanei juridice. Persoanele juridice sunt supuse înregistrării.
Prin înregistrare se înțelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de
publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalității juridice sau al luării în
evidență a persoanelor juridice legal înființate.
Art. 202. Lipsa înregistrării. Dacă înregistrarea persoanei juridice are carcacter constitutiv,
persoana juridică nu se consideră legal înființată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
1
  • Capacitatea civilă a persoanei juridice
    Capacitatea de folosință a persoanei juridice. Art. 205. Data dobândirii capacității de
    folosință. Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi
    și obligații de la data înregistrării lor.Persoanele juridice înființate dobândesc drepturi și își
    asumă obligații.
    Art. 207. Desfășurarea activităților autorizate. În cazul activităților care trebuie autorizate de
    organele competente, dreptul de a desfășura asemenea activiăți se naște numai din
    moementul obținerii autorizației respective, dacă prin lege nu se prevede altfel. Actele și
    operațiunile săvârșite fără autorizațiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar
    persoanele care le-au făcut răspund nelimitat pentru prejudicii.
    Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice. Art. 209. Persoana juridică își exercită
    drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data
    constituirii lor. Au calitatea de organe de administrare: persoanele fizice sau persoanele
    juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în
    raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.
    Art. 211. Incapacități și incompatibilități. Nu pot face parte din organele de administrare și de
    control ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exercițiu restrânsă, cei decăzuți
    din dreptul de a exercita o funcție în cadrul acestor organe, precum și cei declarați prin lege
    sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcție. Actele încheiate cu
    încălcarea acestor prevederi sunt anulabile.
    Art. 212. Actele emise de organele persoanei juridice. Hotărârile și deciziile luate de organele
    de conducere și administrare în condițiile legii, actului de constituire sau statutului sunt
    obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă.
    Art. 213. Obligațiile membrilor organelor de administrare. Membrii organelor de aministrare
    ale unei persoane juridice trebuie să acționeze în interesul acesteia, cu prudența și diligența
    unui bun proprietar.
    Art. 218.Prticiparea lacircuitulcivil. Actelejuridice făcutedeorganele deadministrareale
    persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice
    înseși. În raporturile cu terții, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar
    dacă aceste acte depășesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau
    statut, în afară de cazul în care ea dovedește că terții o cunoșteau la data încheierii actului.
    Art. 219. Răspunderea pentru fapte juridice. Faptele licite sau ilicite săvârșite de
    organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au
    legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.
    Art. 220. Răspunderea membrilor organelor persoanei juridice. Acțiunea în răspundere
    împotriva administratorilor, cenzorilor, cenzorilor, directorilor și a altot persoane care au
    acționat în calitate de membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate
    persoanei juridice de către aceștia prin încălcarea îndatorililor stabilite în sarcina lor,
    aparține, în numele persoanei juridice, organului de conducere competent, care va decide cu
    majoritatea cerută de lege, iar în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statuare.
    2
  • Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii, nu figurează pe ordinea de zi.
    Organul de conducere competent desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată să
    exercite acțiunea în justiție.
    Dacă s-a hotărât introducerea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul
    acestora încetează de drept și organul de conducere competent va proceda la înlocuirea lor.
    În cazul în care acțiunea se introduce împotriva directorilor angajați în baza unui alt contract
    decât a unui contract individual de muncă, aceștia sunt suspendați de drept din funcție până la
    rămâmerea definitivă a hotărârii judecătorești.
    Identificarea peroanei juridice
    Art. 225. Nționalitatea persoanei juridice. Sunt de naționalitate română toate persoanele
    juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului este stabilit în România.
    Art. 226. Denumirea persoanei juridice. Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în
    condițiile legii, prin actul de constituire sau prin statut. Odata cu înregistrarea persoanei
    juridice se vor trece în registrul public denumirea ei și celelalte atribute de identificare.
    Art. 227. Sediul persoanei juridice. Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de
    constituire sau statutului. În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea
    mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și
    punctele de lucru.
    Art. 228. Schimbarea denumirii și sediului. Persoana juridică poate să își schimbe denumirea
    sau sediul, în condițiile prevăzute de lege.
    Art.230. Alte atribute de identificare. În funcție de specificul obiectului de activitate,
    persoana juridică mai poate avea și alte atribute de identificare, cum sunt numărul de
    înregistrare în registrul comerțului sau în alt registru public, codul unic de înregistrare și alte
    elemente de îdentificare.
    Art. 231. Mențiuni obligatorii. Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la
    persoana juridică trebuie să cuprindădenumirea și sediul, precum și alte atribute de
    identificare, în cazurile prevăzute de lege.
    Reorganizarea persoanei juridice
    Art. 232. Noțiune. Reorganizarea persoanei juridice este operațiunea juridică în care pot fi
    implicate una sau mai multe persoane juridice și care are ca efecte înființarea, modificarea ori
    încetarea acestora.
    Art.233. Modurile de reorganizare. Reorganizarea persoanei juridice se realizaează prin
    fuziune, prin divizare sau prin transformare.
    Reorganizarea se face cu respectarea condițiilor prevăzute pentru dobândirea
    persoanlității juridice.
    3
  • Art.234. Fuziunea. Fuziunea se face prin absorbția unei peroane juridice de către o altă
    persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o
    persoană juridică noua. Efectele: în cazul absorbției, drepturile și obligațiile persoanei
    juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice absorbante; în cazul
    contopirii persoanelor juridice, drepturile și obligațiile acestora se transferă în patrimoniul
    persoanei juridice nou-înființate.
    Art. 236. Divizarea. Divizarea poate fi totală sau parțială.
    Divizarea totală se face prin împărțirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între
    două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înființează prin divizare.
    Divizarea parțială constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei persoane juridice,
    care continuă să existe, și în transmiterea acestei părți către una sau mai multe persoane
    juridice care există sau care se înființează în acest mod. Efectele divizării: patrimoniul
    persoanei juridice care a încetat de a avea ființă prin divizare se împarte în mod egal între
    persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul prin care s-a dispus divizarea nu s-a stabilit
    o altă proporție.
    Art. 241. Transformarea persoanei juridice. Transformarea intervine în cazurile prevăzute de
    lege, atunci când o persoană juridică își încetează existența, concomitent cu înființarea, în
    locul ei a altei persoane juridice.
    Încetarea persoanei juridice. Art. 244. Modurile de încetare. Persoana juridică încetează,
    după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare,
    dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
    Art.245. Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat. Persoanele juridice de drept privat
    se dizolvă: dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit; dacă scopul a fost
    realizat sau nu mai poate fi îndeplinit; dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele
    întrebuințate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă
    ele urmăresc un alt scop decât cel declarat; prin hotărârea organelor competente ale acestora;
    prin orice alt mod prevăzut de lege, act de constituire sau statut.
    Art. 248. Lichidarea. Prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea
    valorificării activului și a plății pasivului. Persoana juridică își păstrează capacitatea civilă
    pentru operațiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia. Dacă încetarea persoanei
    juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declanșează
    procedura lichidării.
    Art. 251. Data încetării personalității juridice. Persoanele juridice supuse înregistrării
    încetează la data radierii din registrul în care au fost înscrise.
    Cuvinte cheie:
    pfa sau srl, pfa norma de venit, pfa taxe, pfa cu norma de venit, pfa uber, pfa vs srl 2019, pfa ce inseamna, pfa sau ii, pfa angajati, pfa acte, pfa are personalitate juridica, pfa asistent medical, pfa administrator, pfa agent asigurari, pfa agricultura, pfa bucuresti, pfa bolt, pfa baia mare, pfa bonificatii 2019, pfa bona, pfa brut net, pfa casa de marcat, pfa calculator, pfa constructii, pfa coduri caen, pfa costuri, pfa conditii infiintare, pfa definitie, pfa documente, pfa declaratie unica, pfa declaratii,, pfa documente necesare, pfa dezmembrari auto, pfa declaratii 2019, pfa depune declaratia unica, pfa deschidere, pfa electrician, pfa este platitor de tva, pfa este societate comerciala, pfa expert contabil, pfa firma, pfa fara sediu social, pfa factura
    pfa fara angajati, pfa fotograf 2019, pfa fara activitate declaratie unica, pfa in sistem real, înființare pfa, închidere pfa, înființare pfa 2019, înființare pfa 2018, înregistrare pfa la anaf, închidere pfa 2018, înregistrare pfa, pfa ce înseamnă, acte înființare pfa, costuri înființare pfa, pfa jurist, pfa legislatie, pfa lege, pfa la norma de venit, pfa logopedie, pfa medic, pfa meditatii, pfa manichiura, pfa meditatii 2019
    pfa material, pfa masaj, pfa militari, pfa nume firma, pfa numar angajati
    , fa norma pe venit, un pfa este persoana juridica, un pfa cu norma de venit poate avea angajati, un pfa poate avea mai multe coduri caen, un pfa poate functiona fara casa de marcat, un pfa radiat se poate reactiva, un pfa trebuie sa aiba casa de marcat
    un pfa cati angajati poate avea, pfa online, pfa onrc, pfa orc, pfa obiecte de activitate, pfa organizare evenimente, pfa persoana juridica, pfa prajituri de casa, pfa prestari servicii, pfa pensie, pfa pfi, pfa sediu social, pfa vechime in munca, pfa venituri din strainatate, pfa venit real