Contractul de antrepriza

Contractul de antrepriză ( prestări servicii)

Pornind de la art. 1851 alin. 1 C.Civ, contractul de antrepriză este contracul prin care o persoană, numită antreprenor se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială sau intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru o altă persoană numită beneficiar, în schimbul unui preț.

Contractul de antrepriză este cunoscut și sub denumirea de ” prestări servicii”. Din definiția data antreprizei rezultă că obiectul contracului este format din obligația antreprenorului de a executa o lucrare și de asemenea, de a preda beneficiarului rezultatul activității sale.

Tipic acestui contract este că antreprenorul își păstrează independența economică și operativă ( vorbim aici despre faptul că antreprenorul nu se subordonează beneficiarului, raporturile dintre aceștia răman independente) în privința organziării muncii și a mosalității de executare a lucrării. De asemenea, este de reținut faptul că, antreprenorul realizază lucrarea pe riscul său.

Lucrările de antrepriză ( prestări servicii) vizează și se aplică unei arii extinse de activități. Astfel, lucrările de antrepriză pot consta în confecționarea unui lucru, elaborarea unui proiect de arhitectură, construcția unui imobil etc. , dar și în prestări de servicii, precum: reparații ale aparaturii de uz czanic, instalații etc.

Se aplică reglemetările antreprizei, dacă nu există reguli statornice speciale, și altor activități, de exemplu, în cazul meditațiilor, consultații profesionale, întocmirea de expertize etc.

Ca și în cazul celorlalte contracte și în cazul antreprizei vorbim de anumite caractere juridice, în cele ce urmeză le vom detalia.

Pornind de la modalitatea de încheiere, antrepriza este un constract ce ia naștere în mod valabil prin simplul acord de voințe al părților, în limbaj juridic, poartă denumirea de consensualism. Așadar, pentru încheierea lui nu este necesară respectarea vreunei forme solemne.

Chiar dacă de esența antreprizei este remiterea/ predarea bunului realizat, aceasta nu trebuie confundată cu vanzarea-cumpărarea, deoarece bunul predat în urma antreprizei reprezintă rezultatul lucrării ( activitatea pentru care s-a obligat).

Faptul că ambele părți contractante au obligații ce izvorăsc din contract, face ca antrepriza să fie un contract bilateral. Astfel, antreprenorul este obligat să execute lucrarea independent și pe riscul său și să o predea clientului la termenul convenit, iar acesta din urmă va fi obligat să facă recepția lucrării și să plătească remunerația cuvenită.

De asemenea, antrepriza este un contract oneros, deoarece fiecare parte, în schimbul prestației sale, urmărește un scop patrimonial.

De esența antreprizei este prețul. Dacă lipsește prețul, contractul nu mai este antrepriză, ci va fi calificat, ca fiind un act dezinteresat – un contract cu titlu gratuit-. Potrivit art. 1854 alin. 1 C.Civ., prețul poate fi stabilit, atat în bani sau în alte bunuri ori prestații ( comparativ cu vanzarea, cand prețul se stabilește exclusiv în bani).

În cazul contractului de antrepriză, părțile contractante își cunosc obligațiile și întinderea acestora încă de la momentul încheierii contractului. Ele nu se stabilesc pe parcursul derulării contractului, deoarece fiecare dintre părți trebuie să cunoască forte bine atribuțiile ce reies din convenția pe care au ales să o încheie.

Despre modalitatea de executare a contractului, putem afirma faptul că, antrepriza este, în principiu, un contract cu executare succesivă. Executarea succesivă face ca elemental timp să fie esențial. De exemplu, în cazul construcției unui ansamblu rezidențial, lucrarea poate fi executată în mai multe zile, luni sau ani, pe tot parcursul derulării contractului se pot stabili termene intermediare la care se vor face recepții parțiale. Această modalitate de lucru vine în sprijinul ambelor părți contractante, acesta fiind asigurate într-o oarecare măsură.

De principiu, antrepriza nu este un contract încheiat în considerarea unei anumite persoane ( ținand seama de caracteristicile antreprenorului), în consecință putem afirma că persoana antreprenorului nu constituie un element decisiv în alegerea sa.

Ca excepție, în cazul în care, ” contractual de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale” ( art. 1852 alin. 1 C.Civ.), el va trebui executat numai de antreprenor. În acest caz, alegerea antreprenorului de către client se face în funcție de calitățile, aptitudinile și cunoștințele antreprenorului.

Un exemplu poate fi constituit de meditațiile pe care le oferă profesorii în particular. Alegem să studiem obiectul respectiv, doar cu respectivul profesor, ținand seama de pregătirea sa și de modul în care acesta alege să predea respectivul obiect, de metodele pedagogice adoptate și evident de rezultatele anterioare pe care acesta le-a avut.

Despre capacitatea părților, putem spune că, în toate cazurile, antreprenorul trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină. Acestuia nu îi pot fi aplicabile dispozițiile aplicabile minorului de a încheia un contract de muncă, deoarece antrepriza este un contract civil ( și nu de muncă).

Însă, în privința beneficiarului ( clientului), trebuie să menționăm faptul că acesta poate avea capacitate de exercițiu restransă. Dar, dacă acesta, minorul urmărește un contract ce va avea ca obiect contrucția unei case, acesta nu va putea fără încuviințarea părintelui sau ocrotitorului legal.

Dacă lucrarea are ca obiect, efectuarea unei reparații curente a imobilului, contractual poate fi încheiat și de către minorul cu capacitate de exercițiu restransă ( art. 41 alin. 3 C.Civ).

Se poate oberva faptul că, atrepriza prezintă asemănări cu contractual de vanzare-cumpărare sau cu contractual de muncă.

În cazul în care, antreprenorul, pe langă obligațiile asumate în contract, își asumă și obligația de a procura materialele necesare pentru realizarea construcției, antrepriza se aseamănă cu vanzarea unui lucru ce urmează să fie confecționat. Astfel, dacă procurarea materialului de către antreprenor este un simplu mijloc pentru ” executarea lucrării” ( ca obiect principal), contractul va fi antrepriză/ prestări servicii.

În privința contractului de muncă, antrepriza se deosebește de contractul de muncă îndeosebi prin independența juridică pe care antreprenorul o are în executarea lucrării-antreprenorul nu este angajatul beneficiarului-. Astfel, în timp ce persoana încadrată în muncă ( salariatul) este subordonată și își exercită activitatea sub conducerea societății respective, antreprenorul este liber în executarea lucrării comandate de client ( el organizează munca după aprecierea sa și o efectuează pe propriul său risc).

Pornind de la faptul că, părțile își asumă anumite obligații, vom discuta despre modalitatea în care fiecare parte trebuie să-și execute obligațiile.

Astfel, principala obligație a antreprenorului este de a executa lucrarea. Lucrarea trebuie executată ( și predată) în termenul și în condițiile de calitate prevăzute în contract.

Art. 1857 alin. 1 C. Civ ne spune că ” În lipsa unor clause contrare, antreprenorul este obligat să execute lucrarea cu materialele sale”- în acest caz antreprenorul răspunde pentru calitatea materialelor sale.

Cand materialele au fost procurate de beneficiar ( client), antreprenorul este obligat să le păstreze și să le întrebuințeze potrivit destinației lor, să justifice modul în care acestea au fost întrebuințate și să restituie ceea ce nu a fost folosit la executarea lucrării ( art. 1857 alin. 3 C. Civ).

Art. 1861 C.Civ. dă beneficiarului dreptul ca, pe propria sa cheltuială, să controleze lucrarea în cursul executării ei, fără a-l stanjeni în mod nejustificat pe antreprenor, precum și să-I comunice acestuia observațiile sale.

În cazul în care, antreprenorul refuză să execute lucrarea contractată, clientul poate să ceară instanței să-l oblige pe antreprenor să-și execute lucrarea- pe cheltuiala lui și suportand diferența de preț.

Reprezintă o situație disctinctă, faptul că lucrarea devine imposibil de executat datorită cazului fortuit sau forței majore, astfel în aceast caz antreprenorul nu va avea dreptul la plata remunerației, deoarece nu a predat clientului rezultatul obligației sale.

Antreprenorului îi revine și obligația de garanție pentru viciile ascunse ale lucrării ( eventualele defecte ale lucrării). Antreprenorul ” datorează garanție contra viciilor lucrării și pentru calitățile convenite, potrivit dispozițiilor privind garanția contra viciilor lucrului vandut” ( art. 1863 alin. 1 C.Civ).

Din prevederile enunțate mai sus, putem considera faptul că, antreprenorul datorează garanție atat pentru viciile ascune ale lucrării sau și pentru conformitatea produselor livrate.

De reținut este faptul că, antreprenorul răspunde nu numai pentru lucrările efectuate de el personal, ci și pentru cele pe care le întrebuințează altor persoane( sub-antreprenoraiat, lucrători etc).

De asemenea, beneficiarul care a descoperit viciile ascune este obligat să le aducă la cunoștința antreprenorului. Neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii este sancționată cu decăderea din dreptul de a cere rezoluțiunea contractului ( art. 1709 alin. 1 și art. 1863 C.Civ).

Una dintre obligațiile principale ale antreprenorului, constă în informarea beneficiarului cu privire la drepturile sale, în cazul în care sesizează neregularități ale lucrărilor. Cele de mai sus își găsesc susținerea în art. 1858 C. Civ., ” antreprenorul este obligat să îl informeze fără întarziere pe beneficiar dacă normala executare a lucrării, trăinicia ei sau folosirea potrivit cu destinația acesteia ar fi primejduită din cauza: materialelor procurate sau a celorlalte mijloace pe care, potrivit contractului, beneficiarul le-a pus la dispoziție; instrucțiunilor necorespunzătoare date de beneficiar; exeistența sau ivirii unor împrejurări pentru care antreprenorul nu este ținut să răspundă”.

Pentru toate situațiile pe care le-am enunțat mai sus, în cazul în care beneficiarul ( desi a fost înștiințat de către antreprenor) nu ia măsurile necesare într-un termen potrivit cu împrejurările, antreprenorul poate rezilia contractual sau poate continua executarea acestuia pe riscul beneficiarului, notificandu-l în acest sens ( art. 1859 alin. 1 C.Civ.).

Dacă am enumerat obligațiile antreprenorului, se impune necesar să le aducem în dicuție și pe cele ale beneficiarului ( clientului).

Principala obligație a beneficiarului o reprezintă plata prețului.

Conform art. 1854 alin. 1 C.Civ, prețul contractului de antrepriză ” poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații”. Acesta trebuie să fie serios și determinat la încheierea cpntractului, sau la o data ulterioară momentului semnării contractului.

În situația în care, prețul lucrării nu este prevăzut expres în contract, ” beneficiarul datorează prețul prevăzut de lege ori calculate potrivit legii” sau, ” prețul stabilit în raport cu munca depusă și cheltuielile necesare pentru executarea lucrării” ( art. 1854 C. Civ).

În privința datei și locului în care trebuie plătit prețul, regula este ca, acesta să fie achitat la data și locul recepției întregii lucrări, evident de la această regulă pot exista derogări.

În practică au existat nenumărate situații în care, lucrarea a perit ori s-a deteriorate înainte de recepție, fără vina beneficiarului. Astfel, antreprenorul nu are dreptul la preț atunci cand el a dat materialul sau cand pieirea ori deteriorarea a avut o altă cauză decat viciile materialului dat de beneficiar.

În cazul de mai sus, ” contractual rămane în ființă” iar antreprenorul care a procurat materialul este dator să refacă lucrarea pe cheltuiala sa și cu respectarea condițiilor și termenelor inițiale ( art. 1860 C.Civ.).

O altă obligație ce se află în sarcina beneficiarului, este aceea de a recepționa și prelua lucrarea.Recepționarea constă în verificarea și aprobarea de către client a modului în care antreprenorul a executat lucrarea.

Așa cum prevede art. 1862 alin. 1 C.Civ., după comunicarea prin care antreprenorul înștiințează că lucrarea a fost finalizată, beneficiarul are obligația ca, într-un termen rezonabil ( în funcție și de natura lucrării) : să verifice lucrarea; să o recepționeze și să o preia.

Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică antreprenorului rezultatul verificării, ” lucrarea se socotește recepționată fără rezerve” ( art. 1862 alin. 2 C.Civ).

Astfel, se socotește că beneficiarul care a recepționat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităților convenite.

Dacă am adus în discuție modalitatea de încheiere, cea de executare sau obligațiile ce se nasc între părți, de la momentul încheierii contractului de antrepriză, se impune să precizăm și modalitatea de încetare a contractului de antrepriză.

Astfel, ca orice contract civil, și antrepriza încetează prin modurile prevăzute de dreptul comun, anume: prin acordul părților, prin executarea lucrării, prin rezoluțiune sau reziliere.

În mod particular, problema încetării contracului de antrepriză se pune și în cazul morții antreprenorului. Astfe, atunci cand antreprenorul decedează înainte de a finaliza lucrarea sau de a presta serviciul, contractual încetează doar dacă acesta a fost încheiat strict în privința antreprenorului intuitu personae ( în considerarea aptitudinilor personale ale antreprenorului). Astfel, dispariția antreprenorului determină implicit și încetarea raporturilor de antrepriză.

Potrivit art. 1871 alin. 2 și 3 C. Civ., în caz de deces a antreprenorului, beneficiarul este ținut: să recepționeze partea deja executată, dacă o poate folosi; să plătească valoarea lucrărilor efectuate ( în proporție cu prețul convenit); să plătească cheltuielile făcute în vederea finalizării lucrării ( însă numai în măsura în care aceasta îi este de folos).

De asemenea, beneficiarul are dreptul ( cu condiția de a plăti o indemnizație adecvată) să ceară predarea materialelor pregătite și a planurilor pe cale de a fi puse în executare.

În cazul decesului beneficiarului, contractul va înceta dacă executarea lui va fi imposibilă sau inutilă.

Atunci cand vorbim despre rezoluțiune sau reziliere, trebuie să menționăm că acestea reprezintă cauze ce determină încetarea contractului, în cazurile în care, fără justificare: respectarea termenului convenit pentru recepția lucării a devenit vădit imposibilă; lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit și într-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate și nu schimbă ( pentru viitor) modul de executare a lucrării sau serviciului; antreprenorul nu-și execută alte obligații ce-I revin potrivit legii sau contractului.

Un aspect important de sesizat, este cel referitor la cazul în care antreprenorul nu-și poate desfășura activitatea din cauza beneficiarului. Astfel, art. 1873 C.Civ precizează că ” dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza neîndeplinirii fără justificare de către beneficiar a propriilor obligații, antreprenorul este îndreptățit să obțină rezoluțiunea ori rezilierea contractului, cu daune-interese, dacă este cazul.

Se impun anumite precizări în cazul antreprizei ( contractelor de prestări servicii) în privința lucrărilor de construcții.

Astfel, în aceste situații antreprenorul se obligă să execute lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizației de construire. Rezultă că în privința lucrărilor în construcție, elemental distinctive față de celelalte lucrări, îl constituie eliberarea autorizației de construire.

Activitatea de construire a antreprenorului poate îmbrăca și forma reconstruirii, consolidării, modificării, extinderii etc. și poate privi și alte immobile decat clădirile, precum: căi de comunicații, dotări subterane, împrejmuiri etc., precum și lucrări de instalații și reparații la construcții ( aici sunt incluse și activitățile de proiectare a lucrărilor de construcții).

În articolul 1856, Codul Civil alege să vorbească despre subantrepriză, astfel, ” existența subantreprizei creează însă raporturi juridice distincte între beneficiari, antreprenori și subantreprenori, fapt pentru care legea a acordat o acțiune directă lucrătorilor.

Potrivit art. 1852 alin. 1 C. Civ., ” prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredința unuia sau mai multor antreprenori executarea unor părți ori elemente ale lucrării sau serviciilor”.

Despre subantrepriză, putem afirma că este un nou contract de antrepriză. Astfel, în raporturile dintre antreprenorul principal și subantreprenor sunt aplicabile regulile generale ale contractului de antrepriză.

Subatrepriza poate fi definită ca un contract prin care o persoană, numită subantreprenor, se obligă față de antreprenorul principal să execute, în totalitate sau în parte, lucrarea contractată de acesta din urmă cu beneficiarul, în schimbul unui preț.

Asemenea sublocațiunii, și subantrepriza trebuie să respecte regulile stabilite inițial în contractual de antrepriză și evident, subantrepriza să nu fie interzisă printr-o clauză contractuală.

Este necesar să fie înțeles faptul că, suntem în prezența a două contracte distincte: contractul de antrepriză și cel de subantrepriză. Se creează, în cosencință, două raporturi juridice diferite: raportul de antrepriză dintre client și antreprenor, respectiv raportul de subantrepriză dintre antreprenor și subantreprenor.

Din cele de mai sus rezultă că subantreprenorul și beneficiarul se găsesc în raporturi juridice diferite ( unul numai în raportul de subantrepriză, iar celălalt numai în raportul de antrepriză), fapt pentru care subantrepriza nu produce efecte față de beneficiar.

Potrivit Codului Civil, în raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca prntru propria sa faptă.

În situația în care, atunci cand nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o acivitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune direct împotriva beneficiarului, pană la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii.

Se impun catva mențiuni în privința controlului și răspunderii pentru calitatea construcției. Astfel, pentru executarea lucrării beneficiarul este obligat să permit antreprenorului folosirea căilor de acces, a instalațiilor proprii de alimentare cu apă și a altor utilități ce deservesc imobilul și să obțină toate autorizațiile cerute de lege.

În cursul executării contractului, beneficiarul are dreptul ca, fără a stanjeni activitatea normal a antreprenorului, să controleze stadiul de execuție, calitatea și aspectul lucrărilor efectuate și ale materialelor întrebuințate, precum și orice alte aspect referitoare la îndeplinirea de către antreprenor a obligațiilor sale contractuale.

Din art. 1876 alin. 1 C.Civ, reiese faptul că, constatările și instrucțiunile clientului se comunică în scris antreprenorului.

La finalizarea acelei părți din lucrarea ce urmează a fi acoperită prin executarea ulterioară a altor lucrări sau prin montarea unor elemente de construcții, antreprenorul și beneficiarul sunt obligați să constate împreună existența părții finalizate și conformitatea acesteia cu dispozițiile legale și clauzele contractului.

Pentru a se considera îndeplinită procedura enunțată, antreprenorul îl convoacă pe beneficiar la locul executării lucrării înăuntrul unui termen rezonabil, a cărui întindere se stabilește, potrivit uzanțelor existente, în raport cu natura lucrării și locul situării acesteia.

În situația în care beneficiarul nu se prezintă la termenul comunicat în scris sau pe altă cale convenită de către părți, antreprenorul poate întocmi singur actul de constatare a lucrării ce urmează a fi acoperită ( art. 1876 alin. 3 C.Civ).

Există posibilitatea ca pe parcursul executării contractului, antreprenorul să constate greșeli sau lipsuri în lucrările de proiectare, prin urmare în acest caz el are obligația să comunice de îndată beneficiarului și proiectantului constatările sale, însoțite cu propunerile de remediere, în măsura în care acestea intră în domeniul pregătirii sale profesionale, precum și să ceară beneficiarului să ia măsurile corespunzătoare ( art. 1877 alin. 1 C. Civ).

Foarte important este să menționăm semnificația recepției lucrării. Astfel, la finalizarea construcției părțile vor proceda la recepția provizorie a lucrării ( și ulterior la recepția finală). De la momentul recepției provizorii efectuată la terminarea lucrării, riscurile trec asupra beneficiarului.

Ca să fim cat se poate de expliciți, prin recepția construcției, înțelegem o certificare a realizării acesteia în mod nemijlocit, în conformitate cu documentația de execuție și cu documentele cuprinse în cartea tehnică a construcției.

De asemenea, se impune o scurtă precizare în privința celui ce efectuează recepția. Cel îndreptățit este investitorul( proprietarul), în prezența proiectantului și a executantului și/sau a reprezentanților de specialitate, desemnați în mod legal de către aceștia.

Ca și în privința celorlalte contracte pe care le-am adus spre analiză, și în cazul celui de antrepriză ( prestări servicii), am încercat să parcurgem unele dintre aspectele ce prezintă interes sporit în practică, cu scopul de a vă menține informați.